Momente

"Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii" (Aristotel)

2010-02-05T21:04:00.002+02:00

2009-10-05T20:19:00.004+03:00

Azi, se spune că am crescut om mare. Azi, sunt înconjurată de alţi (aşa-zişi), oameni mari, ca mine.

Doar că, nu sunt un om mare. Oamenii mari, nu prind norocei şi-şi pun dorinţe, nu numără stele căzătoare, nu umblă desculţi noaptea prin iarbă, poate nici măcar nu râd de glume fără sens. Oamenii mari, nu glumesc cu ce nu se glumeşte, ei nu înţeleg că poţi să plângi fără motiv. Nu ştiu că o simplă margaretă te poate face bucuros. Oamenii mari, nu suflă lumânări ce nu se pot stinge, nu dansează dacă nu ştiu să o facă, nu "mănâncă" spray de cameră sau inspiră piper pe nas. Ei, nici măcar nu scot limba - chiar dacă pot să o facă. Nu strigă în mijlocul nopţii, nu se sperie de păpuşi de lemn (chiar dacă sunt la fel de mari ca ei), nu cred că mai există prinţese-nchise într-un turn şi păzite de dragoni fioroşi. Nu sparg pungi crezând că sunt baloane, nu se joacă, nu mănâncă la miez de noapte. Nici nu cred că pot s-adoarmă povestind. Nici nu rabdă frig să vadă stele. Oamenii mari, nu văd veveriţe cu burta albă şi coadă stufoasă, nu se bat cu perne, nici măcar cu săpun de vase. Nu poartă măşti caraghioase, nici pălării haioase. În nici un caz nu sar de la etaj. Nu râd când se joacă cu baloane. Defapt, nici nu au baloane. Nu fac poze infinite şi nu aleargă fără sens. Nu preţuiesc fiecare cuvânt, fiecare gest plin de iubire ce li se oferă. Oamenii mari uită că viaţa este foarte frumoasă, când îi ai pe toţi prietenii tăi în ea...

(Nu sunt un om mare...)

Scrisoare către suflet...

2009-05-15T23:40:00.005+03:00

Încerci să te ascunzi, suflete? Ce porţi cu tine, în adâncurile tale? Aş vrea să ştiu ce simţi. Ce simţi cu adevărat, atunci când zâmbeşti. Chiar vrei să zâmbeşti? Întotdeauna? Sau o faci din politeţe?
O, suflete, aş vrea să te înţeleg. Eşti atât de zbuciumat şi schimbător. Aş vrea să-ţi cunosc ritmul, să-ţi înţeleg ticăitul. Dar, pe când am crezut că am înţeles......totul s-a întors pe dos. Atunci când bucuria depăşea limita înţelegerii, în loc de un zâmbet larg, lacrimi curgeau din ochi. Şi cum, cum zâmbeai atunci când durerea te copleşea? O, de-aş înţelege!
Dar nu, ascuns rămâi privirii mele; parcă ai purta o pălărie ce ochii ţi-ar ascunde. Încerc să te citesc, dar, de-abia pot să buchisesc; eşti complicat, de ne-nţeles.
O, dacă ai putea vorbi, suflete te-aş asculta, nici o frântură din vorba ta, nu ar trece pe lângă urechea mea. Dar nu, râmâi mut, fără cuvinte, fără şoapte, fără murmur.
Ascuns, în linişte rămâi. Tăcere sau zgmot te-nconjoară, dar niciodată, niciodată, nu vrei să ieşi din ascunzătoarea ta. De ce crezi, că m-aş juca de-a v-aţi-ascunselea?
O, suflete, nu te mai ascunde...

Cana cu cafea

2009-05-06T16:51:00.005+03:00

Era pe masa o cană cu cafea. Nervos vântul sufla; nemilos îndoia crengi tinere ce creşteau spre viaţă. Frunze tremurau pe crengi înnegrite. Pete albe umpleau aerul: erau mici petale alb-rozalii ce dansau prin aer, sau mici bucăţi sclipitoare de păpădii. Aş fi vrut să văd cerul, dar era acoperit de puf. Puf de nori...de nori albi şi de nori gri. Praful de pe strada mea îşi lua zborul străluncind atunci când întâlnea vreo rază de lumină palidă. Ştiam ce va urma, fărâmiţarea cerului în mici lacrimi reci şi transparente, şi aşteptam. Aşteptam, şi parcă aşteptarea îmi era prelungită de golurile din nori, ce mă lăsau să zăresc o frântură de soare. Dar era numai o iluzie, încă era frig şi înnorat şi micile pete albe din aer se amestecau cu praful de pe stradă şi cu picuri rotunzi ce alunecau până pe asfalt. Erau puţini. Numărul lor a crescut repede şi puteai număra un milion pe trotuar. În şanţuri, unde apa se adunase deja, bulbuci mari într-o secundă se spărgeau pentru a lăsa loc altora şi altora să existe şi apoi să dispară...oamenii fugeau de ploaie de parcă
le-ar fi fost frică, iar eu mi-am terminat cafeaua.

Gânduri fără şir...

2009-04-28T16:40:00.006+03:00

Gânduri fără şir alergau prin mintea mea. Viteza trenului franţuzesc nu le întrecea.

Îmi aminteam cum, într-o iarnă friguroasă, zăpada scârţâia sub cismele noastre. Îmi aminteam cum, am intrat într-o cafenea. Era cald. Eram cu tine, şi era bine. Îmi aminteam cum, mă trezeam dimineaţa şi tu mă priveai; zâmbind, îmi dădeai la o parte părul de pe frunte şi aşezai o sărutare dulce. Îmi aminteam cum, fugeam printre picuri sclipitori de ploaie; cum ne stropeam sărind în bălţi murdare. Hainele noastre deveneau reci şi murdare, dar noi, noi râdeam. Îmi aminteam cum, alergam ca bezmeticii după un tren ce prea repede pleca. Şi totuşi, noi râdeam. Îmi aminteam cum, ne-am certat în staţie: nu-mi plăcea unde mergeam, şi ţie da. Dar, m-ai iertat şi m-ai îmbrăţişat. Îmi aminteam cum, printre frunze mari şi verzi mă ascundeam, de o sticlă cu apă transparentă, ce era în mâna ta. Îmi aminteam cum, ghiceam elefanţi, căţei, pisici, acadele şi lămpi, în norii coloraţi ce se întindeau pe cerul depărtat, întinşi pe spate pe o pătură minusculă. Îmi aminteam cum ochelarii de soare ce erau pe nasul meu, ajungeau pe nasul tău. Şi de toate astea noi râdeam. Îmi aminteam cum, vorbeam mult mult la telefon, şi cum ne jucam cu cablul telefonului răsucindu-l ca o buclă pe degetul arătător. Îmi aminteam cum, m-ai păcălit şi mi-ai furat vata pe băţ. Nu mi-a plăcut deloc de tine şi, ţi-am scos limba. Tu, ai râs şi m-ai pupat pe obraz. Îmi aminteam, cum visam împreună lumea. Îmi aminteam, că tu vroiai o gumă mentolată şi eu una dulce. La magazin nu avea mentolată, dar eu, am împărţit-o pe a mea (cea dulce) cu tine. Şi tu, ai râs. Îmi aminteam, că tu mi-ai arătat o stea, una mare şi frumoasă şi de asemenea ai zis că e a mea. Îmi aminteam cum, am mers într-un magazin mare şi, am desfăcut o pungă de chips-uri şi o mâncam doar noi. Îmi amintesc cum, am dansat pe-un câmp departe, unde nimeni nu ne vedea. Era frumos, şi noi râdeam. Îmi amintesc cum, nu ne compostam biletul pe troleu şi cum apoi, fugeam de controlor. Şi, îmi mai aminteam cum, râdeam doar noi, fără ca să vorbim; şi-mi citeai gândurile. Mi-ai cumpărat un balon verde! Mi-a plăcut mult şi am râs. Îmi aminteam cum, cântam amândoi cântece ale căror versuri nu le ştiam. Îmi amintesc cum, atunci când plângeam mă mângâiai cu cuvinte frumoase şi mă înţelegeai. Tu, mă iubeai.

Îmi aminteam cum eu am rămas aici, şi tu, tu ai plecat. Tu râdeai, şi eu, eu doar zâmbeam. Zâmbetul meu ascundea lacrimi cu greu oprite să nu alunece pe obrajii-mi cu gropiţe, atâta timp cât tu încă mă mai vedeai. Apoi, am fugit în baie, şi acolo am plâns. Dar apoi, mi-a trecut.

Gândurile astea alergau prin mintea mea, şi atât de repede încât ceasul de-abia cu greu a măsurat câteva secunde. Gândurile astea m-au făcut să zâmbesc, să râd, să dansez, să plâng...

Definiţia măgarului

2009-04-23T15:41:00.003+03:00

Genul proxim: animal, are coadă, patruped, face parte din familia cabalinelor, erbivor, etc.

Diferenţă specifică: ăăăă.....are urechi lungi? mănâncă hârtie?...NU! ăăăăăă......face "i-ha, i-ha, i-ha!"

(Istoria creştinismului)

My hands are holding you

2009-04-18T20:46:00.004+03:00

Why are you striving these days?
Why are you trying to earn grace?
Why are you crying? Let me lift up your face
Just don't turn away.

Why are you looking for love?
Why are you still searching as if I'm not enough?
To where will you go, child?
Tell me where will you run,
To where will you run?

And I'll be by your side
Wherever you fall
In the dead night
Whenever you call
Please don't fight
These hands that are holding you
My hands are holding you...

Look at these hands and my side
They swallowed the grave on that night
When I drank the world's sin,
So I could carry you in
And give you life.
I want to give you life...

(Tenth Avenue North - By your side)

2009-04-18T12:26:00.004+03:00

Dacă Tu m-ai iertat, eu de ce nu aş ierta?

Nimic nu se compară...

2009-04-12T13:38:00.008+03:00

Nimic nu se compară cu râsetele interminabile.

Nimic nu se compară cu chicotelile nepermise.

Nimic nu se compară cu mersul prin ploaie fără umbrelă.

Nimic nu se compară cu comunicarea din priviri.

Nimic nu se compară cu deciziile pripite.

Nimic nu se compară cu distracţia din excursii.

Nimic nu se compară cu împărţirea unei portocale.

Nimic nu se compară cu fotografiile noastre.

Nimic nu se compară cu mersul în tăcere.

Nimic nu se compară cu poveştile nesfârşite.

Nimic nu se compară cu orele plictisitoare.

Nimic nu se compară cu jocurile copilăreşti.

Nimic nu se compară cu simţămintele inexprimabile.

Nimic nu se compară cu cumpărăturile făcute împreună.

Nimic nu se compară cu sfaturile prieteneşti.

Nimic nu se compară cu împărţirea unei gume.

Nimic nu se compară cu rugăciunile sincere.

Nimic nu se compară cu cântatul din inimă.

Nimic nu se compară cu o îmbrăţişare.

Nimic nu se compară cu ascultarea destăinuirilor.

Nimic nu se compară cu rezolvarea problemelor.

Nimic nu se compară cu mâncatul unei îngheţate.

Nimic nu se compară cu o scrisoare.

Nimic nu se compară cu o întâlnire neprevăzută.
Nimic nu se compară cu galeria la un meci.

Nimic nu se compară cu nopţile nedormite.

Nimic nu se compară cu un cadou neaşteptat.

Nimic nu se compară cu vizionarea unui film.

Nimic nu se compară cu fredonarea piesei favorite.

Nimic nu se compară cu alergarile fără rost.

Nimic nu se compară cu bătutul cu apă, iarbă, frişcă, ketchup, făină, Fairy...

Nimic nu se compară cu mersul pe tocuri.

Nimic nu se compară cu şuşotelile de pe troleu.

Nimic nu se compară cu datul cu covorul.

Nimic nu se compară cu făcutul clătitelor.

Nimic nu se compară cu plimbările-n pădure.

Nimic nu se compară cu dansurile pe parchet.

Nimic nu se compară cu aniversările surpriză.

Nimic nu se compară cu întârzierile.

Nimic nu se compară cu trezirea de foarte dimineaţă.

Nimic nu se compară cu datul cu patinele.
Nimic nu se compară cu fugitul după tramvai.
Nimic nu se compară cu mersul hai-hui prin oraşe necunoscute.
Nimic nu se compară cu datul cu sacul.
Nimic nu se compară cu justificările de la mate.
Nimic nu se compară cu pierderea cerceilor.
Nimic nu se compară cu lalelele.
Nimic nu se compară cu convorbirile telefonice nesfârşite.
Nimic nu se compară cu dormitul pe autocar.
Nimic nu se compară cu comentariile la creştinism.
Nimic nu se compară cu vizitele în Sephora.
Nimic nu se compară cu Modern Talking.
Nimic nu se compară cu trecerea neconvenţională a străzii.
Nimic nu se compară cu corul de tineri.
Nimic nu se compară cu ştergerea lacrimilor.
Nimic nu se compară cu râsetle înfundate din sala de lectură.
Nimic nu se compară cu incertidutinile.
Nimic nu se compară cu nerăbdarea nepotolită.
Nimic nu se compară cu sutele de mesaje.
Nimic nu se compară cu încurajările venite la timp.
Nimic nu se compară cu înlăturarea frustrărilor.
Nimic nu se compară cu găsirea lucrurilor pierdute.
Nimic nu se compară cu ascultarea prelegerilor kilometrice.
Nimic nu se compară cu munca de convingere.
Nimic nu se compară cu jocul "provocare".
Nimic nu se compară cu dorinţele împlinite.
Nimic nu se compară cu ascultatul la căşti.
Nimic nu se compară cu statul în staţie.
Nimic nu se compară cu o nepăsare binefăcătoare.
Nimic nu se compară cu culesul florilor.
Nimic nu se compară cu pauza mare.
Nimic nu se compară cu planurile de viitor.
Nimic nu se compară cu cacaua cu lapte.
Nimic nu se compară cu culoarea preferată.
Nimic nu se compară cu prietenia noastră.

Nimic nu se compară cu tine.

[pentru Ema]

2008-11-14T22:00:00.010+02:00

Este imposibil să trăieşti pe Pământ fără să ai parte de probleme. Vin, şi când
vin - se spune - nu vin singure. Orice problemă trebuie rezolvată! Asta e la mintea cocoşului. Însă, cum e ceva mai greu de aflat în unele situaţii. Nu poţi întotdeauna să îţi rezolvi singură o problemă...şi atunci ce faci? Evident: cauţi ajutor. Unde? La familie, prieteni, cunoscuţi. Însă, cea mai importantă Persoană la care apelezi, uneori ultima dată- spre ruşinea ta- e Dumnezeu. Şi cu câtă ardoare nu vii înaintea Lui, îi spui problema ta, şi El -aşa cum a promis- te ascultă cu răbdare, şi mai mult simte cu tine şi îşi doreşte să te ajute; crezi că de rezolvarea problemei depinde viitorul tău, de aceea eşti în stare să-I faci promisiuni, câteodată mai mari decât ai putea îndeplini, doar ca să te ajute. Şi te ajută.

Eşti atât de bucuroasă că problema ţi s-a rezolvat. Poate chiar spui că tu ai rezolvat-o.Vorbeşti cu toată lumea şi entuziasmată le spui că totul a trecut şi s-a isprăvit cu îngrijorarea, durerea, lacrimile, neputinţa. Şi uiţi, uiţi că singura ta speranţă era la El, uiţi că dacă El nu te-ar fi ajutat nu te-ai fi bucurat acum, uiţi cât te încredeai în El.

Bucuros te-a ajutat, aşa cum era cel mai bine pentru tine. Şi acum, aştepta să îi mulţumeşti. Dar nu. Tu...ai uitat totul. Erai bucuroasă acum, ce mai conta...a trecut! Nu te-ai întors la El, atât de repede cum ai facut-o când ai avut nevoie de El. Ai amânat, în loc să îi spui sincer cât de recunoscătoare Îi eşti. Promisiunile ce I le-ai făcut...da, au fost importante atunci, dar acum? Unele dintre ele erau o corvoadă nedorită. Da, le-ai împlinit câtva timp, dar ai renunţat. Ce folos?

Zilele au trecut. Ai uitat tot ce a fost. Dar, El, El nu. Genunchii tăi din nou au fost plecaţi în faţa Celui care te poate ajuta. Cu lacrimi în ochi ţi-ai cerut iertare pentru nerecunoştinţa ta, şi ai promis că altă dată nu vei mai uita...oare chiar aşa va fi?

Prin aceste gânduri, nu ţie m-am adresat, ci...mie.

Mica fetiţă

2008-11-02T14:18:00.005+02:00

Mergea fără a se-ndrepta spre un loc anume. Hoinărea pe străzi fără nume, prin parcuri neştiute. Admira, şi câteodată zâmbea. Zâmbea frunzelor ce, din copacii golaşi, o salutau. Zâmbea soarelui ce, într-o zi din noiembrie, încă mai trimitea raze calde. Zâmbea vântului ce îi mângâia faţa. Se întâlnea cu cunoscuţi şi cu un zâmbet larg îi saluta, îi întreba şi le vorbea. Se arăta interesată de problemele şi bucuriile lor. Nu ai fi zis că nu era fericită. Nu ai credea că are motive. Cine o cunoştea spunea că avea totul. Pe faţa ei nu citeai urmă de tristeţe, şi totuşi în sufletul ei era prăbuşită.

Mergea cu paşi rari printr-un parc pustiu. Lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obrajii roşii de frig. Buzele-i crepate tremurau. Era într-un final liberă să se exprime. Liberă să îşi dea drumul simţămintelor, temerilor, problemelor. Lucru ce nu îl făcea de faţă cu alţii. Toţi o ştiau fericită, dar în faţa oamenilor nu era ea însăşi. Devenise un soi de măscărici, de clovn. Ascunsă sub o mască desenată pe faţa ei, putea să râdă, să îi facă să râdă pe ceilalţi, să trăiască, şi această mască cu greu era dată jos în momentele de singurătate. Atunci, doar plângea, se descărca şi o lua din nou de la început.

Acum, era lipsită de speranţă. Tot ce investea în relaţii era inutil. Prietenii ce odinioară erau aproape de ea au părăsit-o. Tot efortul depus, tot timpul petrecut alături de prietenii ei era pierdut. Nu mai vroia să încerce să îşi facă alţi prieteni. Era convinsă că şi aceştia o vor dezamăgi la fel cum au făcut-o toţi cei de până acum. S-a săturat să încerce să fie plăcută celorlalţi. S-a săturat să zâmbească atunci când vroia să plângă, să se arate bucuroasă când era tristă, să nege că o doare nepăsarea celorlaţi. S-a săturat...s-a săturat să se mai prefacă. Vroia să ştie că cuiva îi pasă de ea, că cineva e interesat dacă plânge sau râde, şi că e acolo alături de ea oricând ar avea nevoie, nu doar atunci când toate erau bune.

S-a aşezat pe o bancă rece. Frunze moarte din copaci cădeau fără zgomot. A închis ochii. Vroia să nu îi mai deschidă în faţa realităţii ce o durea. O lacrimă ce urma să se prăvălească din ochii-i umezi a fost oprită de o atingere caldă. A deschis ochii tresărind. O mână mică, şi durdulie i-a şters lacrima de pe obraz. Alături de ea stătea o fetiţă îmbujorată cu părul bălai ce cu ochii-albaştri mari şi-ntrebători o privea. Un zâmbet mai întâi timid a apărut pe faţa ei. Nu ştia ce să facă, să îşi pună înapoi obişnuita mască sau, faţă de această sinceritate să cedeze şi pentru prima dată să fie ea însăşi. Uimirea ei nu a mai avut margini când a văzut că plină de curaj fetiţa s-a aşezat pe genunchii ei, şi capul şi l-a plecat uşor pe pieptul ei. Liberă...a plâns.

Mai târziu, în ochii ei se citea o rază de speranţă, o dorinţă de a merge mai departe. Pentru asta era decisă să îşi folosească toate forţele şi să nu se dea bătută. Zâmbea cu adevărat. Râdea chiar, ţinând de mână o mică fetiţă...

Copilaşul meu,

2008-10-24T18:00:00.004+03:00

Tu Mă întrebi unde Mă aflu. Eu sunt cu tine, şi întotdeauna voi fi cu tine. Eşti slab, dar în Mine eşti tare. te iubesc atât de mult, încât nu te pot lăsa să mori.
Sunt atât de aproape de tine încât simt tot ceea ce simţi tu. Ştiu prin ce treci, întrucât şi Eu trec prin aceleaşi stări împreună cu tine, dar Eu te-am eliberat, iar tu trebuie să rămâi tare.
Eu te voi călăuzi pe căile neprihănirii. Copilul meu, Eu te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată, pentru că eşti cu adevărat al Meu.
Cu dragoste,
Dumnezeu.

(Mersi, Roxi)

Interviu cu Dumnezeu

2008-10-05T21:19:00.008+03:00

"Oamenii se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să îşi refacă sănătatea; se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul şi nici viitorul; trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit." (Interviu cu Dumnezeu)

13 lucruri care nu se fac niciodată

2008-08-29T22:06:00.001+03:00

1. Niciodata nu îţi deschide umbrela în biserică; s-ar putea să atragi atenţia tuturor.
2. Niciodată nu spune cu voce tare în autobuz: „ce slaba îi aia!”; poate chiar te aude.
3. Niciodată să nu vorbeşti despre un tip care trece pe lângă tine; poate că şi el vrea să meargă cu tramvaiul.
4. Niciodată nu coborî dealul când un corcoduş este plantat în preajmă; rişti să aluneci .
5. Niciodată nu lăsa băieţii să se îmbrace cu hainele tale; poate le folosesc altfel de cum ar trebui.
6. Niciodată nu încerca să îţi uzi colegii cu apa de la ţâşnitoare; s-ar putea să iasă cineva din direcţiune.
7. Niciodată nu călca pe mopul tras de colegul tău; s-ar putea să întrerupi orele de curs.
8. Niciodată nu planifica întâlniri după baracă; unii chiar o iau în serios şi le poţi răni sentimentele şi apoi rişti să te trezeşti şi cu poliţia la uşă.
9. Niciodată nu face cumpărături la Kaufland numai cu bonuri; s-ar putea ca lumea care urmează la coadă după tine să rămână fără bani.
10. Niciodată nu-i spune mătuşii tale că mergi în Egipt: poate chiar crede.
11. Niciodată nu trece strada cu prietena ta: rişti să te calce tramvaiul.
12. Niciodată nu trece în apropierea unei fântâni arteziene: rişti să rămâi udă toată ziua.
13. Niciodată nu încerca să îl surprinzi pe prietenul ce face pluta în piscină, s-ar putea să rămână fără aer.

Neprimitoarea stradă X

2008-08-28T18:09:00.010+03:00

Am trecut de atâtea ori pe strada X. Aproape în fiecare dimineaţă în drum spre şcoală. Şi...de fiecare dată când mă duceam în oraş. Aproape de fiecare dată eram nemulţumită de praful ridicat de maşini, de imposibilitatea de a trece strada fără a aştepta câteva minute (acum s-a rezolvat...e o trecere de pietoni) sau pur şi simplu de mersul prea încet al unei bătrânici căreia nu se putea să i-o iau înainte (eu fiind întotdeauna grăbită). Veneam acasă din nou pe aceeaşi stradă şi eram nemulţumită de soarele dogoritor ce îmi bătea în faţă. Deabia aşteptam să ajung pe strada mea. Niciodată nu băgam în seamă această stradă, sau o făceam doar pentru a fi nerăbdătoare de a scăpa de ea.

Într-o dupămasă am dat pe această stradă. Îmi arătam nemulţumirea mergând mai repede cu toate că eram prin cartier doar ca să mă plimb. Însă, fără să vreau am observat ceva ce m-a făcut apoi să îmi schimb atitudinea faţă de această stradă. De atâta timp treceam pe această stradă şi niciodată nu am băgat de seamă grija cu care o bătrânică uda, plivea ...florile din faţa casei ei care de multe ori erau nebăgate în seamă, date la o parte, rupte de copii sau chiar călcate în picioare de oamenii grăbiţi. M-am uitat puţin mai atent şi am văzut o frumuseţe: flori chiar veştede care se încăpăţânau să rămână atârnate de tulpină, altele înflorite şi deschise spre bogata lumină a soarelui de vară, sau chiar boboci mici ce tocmai aşteptau să înflorească.

Eram uimită. De câte ori nu am dispreţuit această stradă şi ce era pe ea.....şi acum iată: găsesc minunăţii! Nu mai văzusem aşa ceva până acum, sau nu dădusem atenţie. Erau cu atâta migală create....atât de frumos întocmite şi atât de perfect. Fiecare nervură, petală, pistil şi polen era la locul lui lăudând pe Dumnezeu făcând ceea ce erau făcute să fie. Doar atât! Nu încercând sa ia una locul alteia, sau să facă slujba celeilalte. Câtă armonie!

Visarea mi-a fost întreruptă de un bâzâit. Cu spaimă am realizat că era plin de albine...defapt nu albine chiar bondari. Erau mari şi plini de polen. Până să realizez însă asta eram deja la câţiva metri distanţă. Totuşi, curioasă m-am întors. Am văzut cu câtă îndemânare aceşti bondari se repezeau spre interiorul florilor deschise şi le smulgeau polenul. Când se îndreptau spre următoarea aveau parcă şi mai mare viteză, cu toate că săculeţii le erau mai plini de polen. Cu câtă hărnicie îşi făceau munca...m-au uimit.

M-am întors acasă parcă îmbogăţită, şi mulţumită de ce am văzut. Strada X nu era defapt atât de neprimitoare şi enervantă cum mi se părea. De atunci, de fiecare dată când trec pe această stradă caut cu privirea florile ce mi-au arătat frumuseţea lor într-o dupămasă de vară...

2008-08-10T21:20:00.006+03:00

Seeking you as a precious jewel, Lord to give up I'd be a fool...

Opreşte-te! Priveşte! Zâmbeşte! Mulţumeşte...

2008-07-25T11:59:00.005+03:00

Ai ascultat vreodată bătăile picurilor de ploaie în geam? Ai zâmbit vreodată la atingerea caldă a razelor de soare? Ai urmărit vreodată zborul unei buburuze? Ai ascultat vreodată ciripitul păsărelelor? Ai privit vreodată înaintarea înceată a unui melc? Ai privit vreodată cum se deschide o floare? Ai încercat vreodată să numeri stele? Ai păşit vreodată desculţ(ă) prin iarbă? Ai urmărit vreodată alergarea norilor pe cer?Ai încercat vreodată să prinzi un fluturaş? Ai privit vreodată cum cade-o frunză? Nu? Opreşte-te! Priveşte! Zâmbeşte! Mulţumeşte...

Ai zâmbit vreodată privindu-te 'ntr-o baltă? Ai alergat vreodată după umbra ta? Te-ai luat vreodată la întrecere cu vântul? Ai zâmbit vreodată fără motiv? Ai dansat vreodată-n ploaie? Ai privit vreodată cum se schimbă semaforul? Ai ascultat vreodată ticăitul unui ceas? Ai mers vreodată pe şina de tren? Ai observat vreodată că soarele şi luna pot fi deodată pe cer? Ai urmărit vreodată zborul avioanelor? Ai zâmbit vreodată curcubeului de după ploaie? Nu? Opreşte-te! Priveşte! Zâmbeşte! Mulţumeşte...

Ai vazut vreodată un cer colorat? Ai respirat vreodată aerul curat al pădurii? Te-ai oprit vreodată pe drum, doar ca sa priveşti răsăritul? Ai ascultat vreodată zgomotul din piaţă? Te-ai bucurat vreodată de liniştea unei biblioteci? Ai privit vreodată oamenii de pe stradă? Te-ai gândit vreodată că lumea-i mare? Ai realizat vreodată că Cineva te-a creat aşa de minunat? Ei, dacă nu....opreşte-te, priveşte, zâmbeşte şi...mulţumeşte!

Inocenţa din ochii de copil...

2008-07-10T14:39:00.008+03:00

Priveam...

2008-06-30T18:40:00.004+03:00

Era o zi cu soare. Stăteam pe marginea apei şi priveam în jur. Era atât de frumos! Câţiva norişori albi şi pufoşi, ce populau cerul de un albastru azuriu, se oglindeau în apa limpede şi răcoroasă. Eram înconjurată de pădure, din care răsărea din loc în loc câte o stâncă golaşă ce se înălţa spre soare.
Priveam....priveam în apă. Şi am văzut cum într-o cameră spaţioasă tineri încingeau o horă. Ce e drept nu prea ştiau, dar se distrau. Apoi aceeaşi tineri repede în costumele de baie, la miezul nopţii, au avut curajul să se arunce în necunoscut...Înfriguraţi, sub pături, pe canapele moi urmăreau un film... Înainte să adoarmă, după lungile poveşti, au fost treziţi de un ciocănit în geam...oare cine să fie?? Reacţiile au fost pe cât de diverse pe atât de opuse: unii râdeau, alţii erau speriaţi, alţii indiferenţi, alţii adormiţi...S-au aflat apoi făptaşii cărora li s-a promis răsplată. Soarele bătu în geam şi toţi se treziră. A urmat o baie într-o apă răcoroasă...sărituri, bătăi cu apă, plutiri liniştite pe saltea, stat la plajă ce au umplut o zi întreagă...
Priveam şi mă bucuram. Priveam. Doream să continue, am vrut să ating din nou aceste momente de bucurie, momente de neuitat, dar când am încercat, au dispărut.....priveam în apă, şi mă vedeam doar pe mine...

Totu-n jur, pe câmp, pe dealuri, e... verde!

2008-06-19T14:27:00.005+03:00

Ai ajuns, poate din întâmplare sau poate intenţionat, pe un blog...verde! Cred că ăsta este primul lucru pe care îl vezi când intri pe www.fatafericita.blogspot.com . Ce zici, îţi place? Sincer, mie da! Vrei să şti şi de ce?

Ca să nu mai cauţi cine ştie pe unde, am să îţi spun eu, de ce am ales verde şi de ce îmi place! Încă nu mă cunoşti, poate nu o să mă cunoşti niciodată (sau poate da...nu e niciodată exclus), dar pot să îţi spun că pe perioada copilăriei mele (care zic eu încă nu s-a încheiat), ca oricărei fetiţe îmi plăcea rozul, şi detestam verdele. Acuma, ţi-am stârnit curiozitatea, şi vrei să şti şi de ce, nu? Păi aşa bine...verdele era culoarea maghiarilor, şi aproape toţi vecinii maghiari de pe stradă aveau porţile (şi de cele mai multe ori şi casele) vopsite în verde. Nu aveam (şi nici nu am) nimic cu maghiarii, mai ales că pe jumătate le împărtăşesc naţia, dar din cauza unei vecine maghiare care mă cam certa, nu îi iubeam prea mult, de aceea nici culoarea nu mă prea atrăgea.

Am crescut şi...totul a început de la bluză! Sună ciudat, nu? Nu chiar. Am mers la şcoala...(nu are un început foarte neobişnuit) cu o bluză verde, destul de drăguţă. Şi, nu a început chiar de la bluză, ci de la complimentul ce l-am primit cu privire la ea. Mi s-a spus, pe lângă că bluza e drăguţă, că îmi stă bine cu verde. Suna aiurea, mie nu îmi plăcea verdele. Nu am luat în considerare ce mi s-a spus decât după câteva săptămâni când am mai purtat alte haine verzi, şi a început să îmi placă. Dar destul cu vorbăria, am îndrugat prea multe verzi şi uscate.

Uită-te pe geam! Te-ai uitat? Bine...trebuie să fi văzut ceva verde: un copac, o frunză, un fir de iarbă sau cel puţin blocul alăturat ce e vopsit verde. E bine, natura e verde....şi e frumoasă! Natura e vie, şi cel puţin primăvara e proaspătă. Ei, mie verdele îmi transmite prospeţime (gândeşte-te ce bine miroase şi arată copacii după o ploaie caldă de vară), viaţă şi energie. Şi mai are un aspect...e crudă, sau dacă te gândeşti la struguri, cireşe sau ce mai vrei tu, când îs verzi sunt.....necopţi. Aşa că pot zice că şi asta mă caracterizează, nu am ajuns încă la maturitate.

Şi pe lângă atâtea seminificaţii care le are verdele, îi şi o culoare faină aşa că îmi permit să îţi zic verde-n faţă: îmi place verdele!