Este imposibil să trăieşti pe Pământ fără să ai parte de probleme. Vin, şi când
vin - se spune - nu vin singure. Orice problemă trebuie rezolvată! Asta e la mintea cocoşului. Însă, cum e ceva mai greu de aflat în unele situaţii. Nu poţi întotdeauna să îţi rezolvi singură o problemă...şi atunci ce faci? Evident: cauţi ajutor. Unde? La familie, prieteni, cunoscuţi. Însă, cea mai importantă Persoană la care apelezi, uneori ultima dată- spre ruşinea ta- e Dumnezeu. Şi cu câtă ardoare nu vii înaintea Lui, îi spui problema ta, şi El -aşa cum a promis- te ascultă cu răbdare, şi mai mult simte cu tine şi îşi doreşte să te ajute; crezi că de rezolvarea problemei depinde viitorul tău, de aceea eşti în stare să-I faci promisiuni, câteodată mai mari decât ai putea îndeplini, doar ca să te ajute. Şi te ajută.

Eşti atât de bucuroasă că problema ţi s-a rezolvat. Poate chiar spui că tu ai rezolvat-o.Vorbeşti cu toată lumea şi entuziasmată le spui că totul a trecut şi s-a isprăvit cu îngrijorarea, durerea, lacrimile, neputinţa. Şi uiţi, uiţi că singura ta speranţă era la El, uiţi că dacă El nu te-ar fi ajutat nu te-ai fi bucurat acum, uiţi cât te încredeai în El.

Bucuros te-a ajutat, aşa cum era cel mai bine pentru tine. Şi acum, aştepta să îi mulţumeşti. Dar nu. Tu...ai uitat totul. Erai bucuroasă acum, ce mai conta...a trecut! Nu te-ai întors la El, atât de repede cum ai facut-o când ai avut nevoie de El. Ai amânat, în loc să îi spui sincer cât de recunoscătoare Îi eşti. Promisiunile ce I le-ai făcut...da, au fost importante atunci, dar acum? Unele dintre ele erau o corvoadă nedorită. Da, le-ai împlinit câtva timp, dar ai renunţat. Ce folos?

Zilele au trecut. Ai uitat tot ce a fost. Dar, El, El nu. Genunchii tăi din nou au fost plecaţi în faţa Celui care te poate ajuta. Cu lacrimi în ochi ţi-ai cerut iertare pentru nerecunoştinţa ta, şi ai promis că altă dată nu vei mai uita...oare chiar aşa va fi?

Prin aceste gânduri, nu ţie m-am adresat, ci...mie.